Interviu cu scriitoarea G.G. Vlad despre seria „ Drăculeștii”

 Prin mâinile unui cititor trec sute de volume,  ochii săi alunecă peste sute de mii de pagini, iar mintea sa procesează mii de povești în timp ce în inimă își fac loc un număr copleșitor de personaje.  Dintre toate acestea, doar câteva sunt de neuitat, romane care rămân cu sine în fiecare zi după ce le-a terminat de citit, romane cu personaje care devin vizitatori obișnuiți ai gândurilor sale. Pentru mine romanele din ciclul „ Drăculeștii” scrise de Gabriela Vlad reprezintă o astfel de experiență. Le-am citit la sfârșitul anului 2015 când blogul acesta era doar o încercare, le-am scris recenziile tot atunci și acele recenzii au fost primele cu care m-am mândrit. Faptul că am putut să iau legătura cu autoarea a fost un lucru extraordinar pentru mine, o experiență superbă din care a ieșit și acest mic interviu care sper să vă placă.  Pentru mai multe informații despre scriitoare intrați pe pagina următoare ( link aici)

Pentru a vă introduce puțin în universul romanesc trebuie să vă spun că vorbim despre o serie de romane istorice a căror acțiune se înfiripă în Evul Mediu românesc și urmărește viețile  agitate, pline de aventură și guvernate de un ideal suprem ale urmașilor lui Vlad Țepeș.  Voi lăsa aici link-urile către recenziile scrise atunci și vom trece direct la interviu.

Volumul I Sabia Ordinului (link aici)

Volumul II Colanul Ordinului (link aici)

Volumul III Mantia Roșie (link aici)

INTERVIU

Î: Când vine vorba despre o carte sau o serie de cărți, cel mai fascinant lucru mi se pare întrezărirea ideii de bază. Ne puteți spune cum au început să se contureze „ Drăculeștii”? Cu siguranță o idee atât de complexă are ea însăși o poveste foarte interesantă.

R:Cred ca la bază a stat fascinația mea inițială pentru domnia lui Vlad Țepeș – și știu că nu sunt singura fascinată de acest domnitor, de felul cum a știut să-și apere țara și supușii într-o vreme foarte tulbure si primejdioasă pentru creștinătate. A fost apoi curiozitatea față de omul Vlad Țepeș: cum arăta, familia lui, urmașii… Un lucru a dus la altul și așa am început să caut, să găsesc unele amănunte – nu în manualele școlare! – și să se schițeze în mintea mea de elevă de liceu o poveste complicată de familie domnească. Profesorul nostru de Istorie era un om destul de sever, dar a binevoit să-mi răspundă în pauze la câteva întrebări care probabil că l-au surprins: ce elev e interesat de războaiele regelui Matei Corvinul, de exemplu? Răspunsurile domniei sale m-au încurajat – într-o perioadă când munca în bibliotecă era un lucru firesc și obligatoriu, acele răspunsuri m-au trimis în sălile de lectură și de împrumut. Pe baza informațiilor, povestea a crescut și s-a dezvoltat până azi.

 Î:Având în vedere că romanele scrise de dumneavoastră sunt romane istorice, sunt sigură că la bază au o cercetare amplă ce a necesitat o perioadă lungă de timp. Cum vi s-a părut perioada de cercetare și cât de greu a fost să faceți rost de informațiile de care ați avut nevoie?

R: Perioada de cercetare a fost foarte frumoasă – frustrantă deseori, din lipsa documentelor străine traduse în românește, dar minunată de cele mai multe ori, în ciuda orelor nesfârșite petrecute în sălile de lectură. Ani la rând cărțile de pe noptiera mea erau semnate de Constantin Giurăscu, Nicolae Iorga, Ștefan Pascu, Nicolae Stoicescu… enciclopedii, dicționare, sinteze, fișe… În ultimul timp am descoperit valoarea internetului ca unealtă de lucru și bază de date externe – pe care le verific și din sursele interne, găsești multe pe net și nu toate exacte, dimpotrivă! De fapt n-am terminat documentarea nici acum, încă găsesc amănunte peste care am trecut ușor la vremea respectivă și din care se mai putea adăuga un capitol ici, unul colo… Dar până la urmă un text prea împănat cu amănunte riscă să rupă ritmul acțiunii și să plictisească cititorul, așa că am lăsat și altora plăcerea de a scormoni prin cronici și documente pentru a alcătui un roman istoric frumos. Istoria noastră e plină de fapte extraordinare, care merită a fi cunoscute de cei de azi.

Î:Ne puteți povesti cum primul volum, „ Sabia Ordinului ” , a început să ia formă? Cum v-ați simțit când ați început să scrieți, iar ideea dumneavoastră a început să se materializeze…?

R:Povestea din „Sabia Ordinului”  începe în liceu, la sfârșitul anilor 70; practic atunci am început să scriu la prima variantă a romanului, un text proaspăt ca neaua – încă îl consider așa – dar foarte naiv și lacunar în informații istorice. Doar manualele de „Istoria României” nu m-au convins, povestea pe care o întrezăream era prea puțin ancorată în realitățile evului mediu, așa cum ne era prezentat în manuale; așa că am căutat tot ce am putut găsi, cumpăra, împrumuta în materie de cărți de istorie și am purces la scrierea celei de-a doua variante. Abia la a treia variantă am fost în general mulțumită și am căutat o editură. În orice caz, doar ca un exemplu pe care nu vi-l recomand deloc, la prima variantă scriam cu așa un entuziasm încât nu mi-a păsat că se apropiau examenele de bacalaureat și de intrare la facultate, scriam pe furiș să nu mă certe părinții… dar m-am trezit la timp, am învățat și mi-am luat examenele, apoi am continuat să scriu în paralel cu orele de curs… sau chiar în timpul orelor mai plicticoase… ceea ce iar nu vă recomand, sic!

Î: În cărțile dumneavoastră, ideile de cinste, onoare și curaj sunt însoțite de un simț al responsabilității și de o dragoste de patrie uimitoare, dar, în același timp , sunt puse în antiteză cu o lume politică mârșavă și josnică. Referindu-ne la acest aspect, personajele dumneavoastră principale sunt o întruchipare a spiritului cu adevărat românesc și reprezintă într-o oarecare măsură un ideal uman?

R:Au existat în istoria noastră oameni politici de geniu, demni de toată lauda lumii – unii au fost glorificați chiar și de către adversarii lor – dar am avut și ticăloși fără scrupule. Proporția e constantă în toate popoarele lumii, nu e un popor mai rău sau mai bun decât altul, căci firea omenească e cam aceeași peste tot. Diferența o fac liderii și sistemele în cadrul cărora acționează acești lideri, și acestea sunt și normele dupa care sunt judecați de istorie. Revenind la personaje și la sentimentele nobile, să nu uităm că în acele vremuri credința creștină era stâlpul nostru de sprijin. Dacă suntem azi o Românie cât de cât întreagă și frumoasă, asta se datorează credinței poporului și a conducătorilor lui, care au luptat pe diverse căi – în ultimă instanță cu armele – pentru a-și apăra credința și valorile. De exemplu Ștefan cel Mare a respins în primăvara anului 1476 ultimatumul sultanului Mahomed de a-i fi restituiți robii din Caffa care se eliberaseră din prizonierat și se refugiaseră în Chilia, declarându-i solului otoman că în Moldova oamenii erau liberi să se meargă oriunde doreau. Domnitorul a apărat astfel un principiu și o valoare pe care ar fi putut foarte bine să le uite dacă ar fi tremurat de teamă. Dar n-a tremurat ca un om de rând, căci era conștient de rolul său de uns al Domnului și de apărător al credinței strămoșești și al valorilor românești, așadar a răspuns în singurul mod posibil pentru un adevărat conducător de popoare. Azi, când ne plângem că în România valorile au dispărut, ar trebui să ne aplecăm mai atenți asupra istoriei noastre, unde vom găsi modele și valori nepieritoare, și să învățăm de la ele. 

 Î:Personajele dumneavoastră sunt absolut minunate, vii și au o personalitate atât de puternică încât îți vine greu să le crezi fictive. Sunt niște personaje pe care nu poți să le uiți și pe care ajungi să le iubești și să le admiri. Ne puteți povesti puțin despre fiecare în parte ( cele mai importante), despre modul în care ați putut da naștere unor ființe atât de umane?

R:Ei, nu sunt chiar toate fictive; ba aș spune chiar că sunt prea destule reale! Vlad Țepeș cu familia și sfetnicii săi, Ștefan cel Mare cu familia și sfetnicii săi, mare parte dintre personajele principale au existat si au fost pomenite de cronici. Vlăduț deasemeni e pomenit pe undeva ca un fiu de prin părțile Făgărașului, boierul Chiriac chiar ar fi existat, căci un urmaș al său era pomenit în vremea lui Ștefan Mailat ca locuind în zona Argeșului și având legături în Făgărașul lui Mailat, sfetnicul Toader al lui Ștefan cel Mare ori pârcălabul Toader al Hotinului iar apar prin cronici, așadar conexiunile istorice și contextul sunt reale. Restul e literatură și mă bucur că personajele mele plac cititorilor! Sper să fie și în continuare așa!

 Î:Acum, voi pune o întrebare care m-a măcinat încă de la sfârșitul primului volum și , deși nu este tocmai potrivită, trebuie să o pun. De ce Vlăduț, de ce atât de tânăr? De ce așa de mișelește? A fost o consecință a faptelor sale sau doar o succesiune firească a evenimentelor?

R:Tocmai pentru că multe din personajele mele au existat în realitate, ele s-au supus acelei realități a timpului lor. Moartea lui Vlăduț a fost rezultatul neîntâmplător al acțiunilor și firii sale – și a deschis calea fiului său, Radu, și a următoarelor povești de familie. Dar de ce spuneți că Vlăduț a fost ucis mișelește? A murit cu sabia în mână și a tras pe mulți după el, la fel ca și Vlad Țepeș în bătălia finală cu Laiotă Basarab. Chiar dacă nu avea șanse, Vlăduț s-a luptat până la capăt, n-a cedat nici un milimetru și a râs în nasul ucigașilor. E și aici un exemplu de viață.

Î:Acestă serie de romane, cu un spirit național atât de puternic și de fin, are puterea de a trezi în cititor o mândrie plăcută, e probabil o gură de aer acum , când ni se spune că trebuie să ne fie rușine că suntem români. A fost acesta o intenție sau doar o întâmplare?

R:De ce să ne fie rușine că suntem români? Cine spune asta? A, că vedem cum ne sunt impuse niște modele cu totul străine de firea românească și de poporul român… păi foarte bine, să învățăm ce e mai bun de la alții, nu ce e rău, și să nu uităm că avem și noi valorile noastre care așteaptă să ne aplecăm asupra lor cu dragoste, cu înțelegere și… da, cu mândrie. Căci avem cu ce ne mândri! Dacă nu mă credeți, cititi seria Drăculeștilor! 

Î:Ne puteți spune câteva lucruri despre ultimul volum al seriei ?

R:Nimic, decât că e încă în lucru. Și că în literatura română s-au scris despre acea perioadă doar vreo două-trei paragrafe prin secolul XIX. Va fi o surpriză – plăcută, sper, pentru cititori.

Î: Veți mai scrie și alte cărți în afară de acestea?

R: Deja am scris câteva povestiri – și istorice, și moderne. Scriu, public… Mi-a apărut o plachetă de haiku – haiga – haibun, pe care am lansat-o în aprilie 2017 în cadrul Festivalului Internațional de Haiku. Mă documentez pentru alte cărți, pe care sper să le aștern pe hârtie când le va veni timpul.

 Î: Ni se întâmplă foarte rar să avem posibilitatea să intrăm în contact direct cu scriitorii unora dintre romanele noastre preferate? Ne puteți spune ceva despre lucrurile pe care dumneavoastră personal le considerați cele mai importante? Ceva de care să ne aducem aminte ca de un sfat ?

R:Cred că ar trebui să-i căutați pe scriitori, să-i întrebați ce vă interesează, căci v-ar răspunde cu plăcere. De obicei îi găsiți la masa de scris, la evenimentele culturale ori la lansările de carte. În rest… un sfat folositor? V-aș putea răspunde cu același sfat pe care l-am primit și eu cândva de la o personalitate culturală românească, anume titanul Phoenixului, domnul Nicolae Covaci: Nu căuta neapărat succesul, ci adevărul a ceea ce vrei să transmiți; succesul va veni singur dacă vede muncă susținută și plăcere în ceea ce faci.

 Î: Având în vedere că am primit destul de multe întrebări legate despre reapariția romanelor în librării, ne puteți spune ceva despre retipărirea acestora? Sunt sigură că destul de mulți cititori ar vrea să le aibă în bibliotecă.

R:Cele trei romane sunt deja de câteva zile în librăria Prăvălia cu Cărți din Constanța.

Î: Aveți un mesaj pentru cititorii și viitorii dumneavoastră ctitori ?

R: Îi iubesc și îi aștept să citească romane istorice și să ne întâlnim la lansări, să discutăm despre cărți. Măcar pentru această ultimă parte țin să vă felicit pentru blogul „Adolescență cu nasu-n cărți”, îl urmăresc cu mare plăcere și îi urez să facă pui și discipoli!

Sper că v-a plăcut acest interviu și v-a făcut curioși! Pentru  doritori, voi lăsa linkul de unde pot fi comandate cărțile  AICI

Îi mulțumesc din nou doamnei Gabriela Vlad pentru timpul acordat, discuțiile minunate și mai ales pentru că a scris romanele mele istorice preferate!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s