Etruscul- Mika Waltari

       De cele mai multe ori ne raportăm la noi înșine ca la niște muritori pentru că nu ne identificăm cu sufletul, ci cu trupul nostru. Sufletul pare să existe pe un plan paralel, undeva în spate, iar nemurirea lui ne lasă reci pentru că perspectiva morții corpului ne înspăimântă de nenumărate ori mai tare. Nu știm cine suntem, de unde venim și care ne este adevărata natură, iar viața ia forma unui drum inițiatic în care fie ne amintim toate acestea și mergem mai departe, fie înaintăm în uitare și devenim mai mult materie decât spirit și ne supunem orânduielilor acestei lumi meschine la nesfârșit. Pentru că ziceam de drumul sufletului, știți că într-un fel drumurile inițiatice au mereu legătură cu lumea antică, o lume care, fiind mai aproape de origini ,ni se arată mai sacră și este idealizată de timp. Lumea  s-a schimbat doar în aparență și așa cum esența ei a rămas neschimbată și oamenii, în ansamblu,  au fost prea puțin atinși de trecerea timpului. Au  aceleași pasiuni și slăbiciuni, aceleași motive de fericire și întristare, iar fragilitatea continuă să-i chinuie.

            Această problemă a nemuririi este dezvoltată în roman pe baza unei călătorii inițiatice și a unei metafore a reîncarnării. Turms nu-și mai aduce aminte nimic înafară de numele său și de faptul că a fost lovit de fulger. Drumul îi începe când are 17 ani iar un oracol trebuie să-i hotărască soarta după ce a incendiat templul unei zeițe.  Călătorii pe mare, războaie, prietenie, trădare și mai multe soiuri de iubire i se arată, îl îmbată și apoi îl  amăgesc. Zeii sunt capricioși și vicleni când vine vorba despre cei ca el, cei care sunt mai mult decât oameni, iar aceste ambiții divine îi îngreunează înaintarea. Slăbiciunea trupului și a minții îl împing spre pasiuni mistuitoare și otrăvitoare a căror greutate o va purta pe umeri până la isprăvirea inițierii. În același timp, o frescă detaliată a lumii antice europene este realizată cu finețe și minuțiozitate. Obiceiurile fiecărui popor sunt prezentate, comparate și explicate, iar diferențele de mentalitate creează un univers veridic și interesant.  Personajele au destine diferite: unele se pierd pe drum, mor sau înnebunesc și altele reușesc să meargă până la final când toate greșelile făcute li se arată și sunt înțelese. Este o lume complicată în care problemele sufletului și ale materialului se întrepătrund, unde personajele trebuie să facă alegeri care le aduc mai întâi suferință și mai apoi câte un beneficiu.

              Cred că din cele scrise până acum reiese faptul că  „ Etruscul” este un roman istoric cu tentă filosofică în care ideile și întâmplările merg pe același drum. Mika Waltari este scriitorul meu preferat de romane istorice și pentru că am citit aproape toate romanele care au fost traduse, nu pot să spun că „ Etruscul” este cel mai bun sau că mi-a plăcut cel mai mult, dar este un roman deosebit prin perspectiva pe care o prezintă asupra  omului și a consecințelor alegerilor pe care le face.  Drumul evoluției este anevoios și pavat cu greșeli, cu experiență și cu suferință. De asemenea, diversitatea umană pe care o creează personajele este fascinantă, în ciuda firii greu de acceptat a unora dintre ele. Cred că este un roman care cere multă răbdare și atenție pentru a fi deslușit și înțeles, însă este o aventură care merită fiecare pagină ( tipărită chinuitor de mic și înghesuit).

Vă recomand și celelalte romane ale lui Mika Waltari care mie mi-au plăcut puțin mai mult decât acesta:

Acest roman a fost oferit blogului de TargulCartii.ro ( link ).

Editură: Polirom

Părerea mea : 8

Dacă v-a plăcut, dați like la pagina de FACEBOOK  și fiți la curent cu ce mai e nou!

Anunțuri

9 gânduri despre “Etruscul- Mika Waltari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s