Hermann Hesse- Lupul de stepă

          Am șovăit când am scos „ Lupul de stepă” din bibliotecă, pentru că în ultimii ani i-am tot dat târcoale, dar abia acum am putut duce lectura la bun sfârșit. Încerc să citesc câte puțin din lucrările care mi-au mai rămas de la Hesse  pentru că în opera sa tema mea preferată, Sinele, se află la loc de cinste și este aspectul central al romanelor sale împreună cu numeroasele sale ipostaze: lupta cu sinele, acceptarea de sine, regăsirea de sine, căutarea sinelui și transcenderea acestuia, iar . Din această cauză lectura devine de-o intimitate pe care este imposibil s-o împărtășești cu cineva.Sunt romane care te fac să vorbești cu tine însuți, să te uiți la propria ta persoană cu alți ochi și să-ți pui o sumedenie de întrebări. Dintre toate romanele lui Hesse, Lupul de stepă se concentrează probabil cel mai mult pe Sine ca atare, nu pe transformările sau posibilitățile lui.

        Acest roman este unul de idei, exclusiv de idei precum cele mai multe din romanele sale ( Narcis și Gură-de-Aur, Jocul cu mărgele de sticlă, Siddhartha, Demian etc.). Acțiunea este puțină, ambiguă și simbolică, întotdeauna precedată de lungi episoade de introspecție. Este un fel de câmp de luptă pentru bătălia decisivă pe care o poartă sinele cu el însuși. Cu toate acestea expresivitatea sa este năucitoare, iar puterea de evocare atât de mare încât te poate face să crezi că nu ai știut niciodată nimic despre propria ta persoană. Nu se vorbește despre lumea exterioară decât puțin, secvențial și doar prin ochii  lupului de stepă, astfel lumea acestui roman nu se construiește în exteriorul persoanei, ci din ce în ce mai adânc în interiorul ei.

           Harry Haller  este un personaj enigmatic, atât pentru cei din jur, cât și pentru el însuși. De ce? Pentru că este un lup de stepă, metaforic vorbind, bineînțeles. Odată cu apariția conceptului de lup se stepă, începe și problema sinelui și a identității, căci un individ care poate fi numit  astfel  își simte Eul scindat, de parcă în el  ar fi fost înghesuite două suflete, două moduri de a fi. Omul – sensibil, amabil, legat de burghezie și mereu în căutarea companiei celorlalți- și Lupul- singuratic, anti-social, sălbatic, plin de dispreț față de tot ce este burghez și prozaic.  Cei mai mulți  lupi de stepă se găsesc în rândul artiștilor și intelectualilor, iar drama lor interioară este cruntă pentru că Lupul și Omul se urăsc de moarte, iar în această luptă continuă și istovitoare, ba unul, ba celălalt preia frâiele, iar cel învins pe moment stă în spate și ia în derâdere faptele celuilalt. Astfel, individul nu este împăcat decât în rarele și scurtele momente când aceste două părți ale Ființei sale reușesc să se împace. În timpul unei astfel de lupte între  Euri, Harry vede un mesaj luminos ce face reclamă unui „ teatru magic” unde intrarea nu este permisă oricui, fiind „numai pentru nebuni”, iar odată cu apariția unei femei misterioase care încearcă să-l învețe să se bucure de micile plăceri ale vieții, lucrurile iau o întorsătură neașteptată.

            Ideea Sinelui multiplu aflat în diferite stadii de dezvoltare mi s-a părut atât de interesantă încât a devenit partea mea preferată din roman. Este amintită la începutul poveștii, dar dezvoltată printr-un episod foarte sugestiv aproape de finalul acesteia, episod pe care eu l-am înțeles cam așa:  individul nu are un eu sau două, ci mii și mii de euri latente pe care și le dezvoltă pe parcursul vieții, astfel la 30 de ani eul intelectual poate să fie foarte bătrân, cultivat și înțelept, dar eul petrecăreț că fie abia un copil în fașă pentru că în acești 30 de ani de viață individul s-a axat pe studiu, iar petrecerile și distracțiile nu prea și-au avut locul în viața sa, așa că eul petrecăreț este foarte mic. Acest lucru nu înseamnă că el nu există și că nu poate deveni dominant într-un anumit punct al vieții sau nu poate provoca suferință sau regrete.

                    Acum, că tot suntem aproape de final, aș vrea să vă spun cum a fost lectura acestui roman pentru mine. Hermann Hesse este scriitorul meu preferat, iar puținele lucrări pe care le mai am de citit de la el sunt ca un fel de remediu magic ( iau doar dacă sunt pe „moarte”). Este foarte greu să vorbești despre experiența pe care o ai cu astfel de cărți pentru că mesajul și frumusețea lor  pătrund atât de adânc în mintea și în sufletul tău încât trezesc niște reacții pe care cuvintele nu le pot formula decât vag. Sunt cărți care funcționează ca un lift. Te urcă în Absolut, iar apoi ( partea nu chiar plăcută) îți dau drumul în golul lumii trecătoare și te fac să plângi după ele.

Editura: RAO

Părerea mea :♥♥♥♥♥ (excelentă)

Dacă v-a plăcut, dați like la pagina de FACEBOOK  și fiți la curent cu ce mai e nou!

Anunțuri

2 gânduri despre “Hermann Hesse- Lupul de stepă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s