Nostalgia cărților citite și consecințele ei

            Cei care citesc în mod regulat știu că lecturile se pot clasifica după multe criterii și că unul dintre ele are la bază impactul pe care o carte îl are asupra individului. Toți avem acele cărți, din genuri diverse, pe care nu le putem uita, căci experiența citirii lor a avut un impact considerabil asupra noastră, ne-au transmis o explozie de sentimente antitetice, ne-au pus fața în față cu anumite situații, idei și personaje care ne-au obligat să învățăm ceva nou despre noi înșine sau despre lumea pe care avem impresia că o cunoaștem.

                 Aceste povești continuă să existe în noi, chiar dacă tomul este în bibliotecă și uneori, amintirea fericirii pure( așa consider eu) pe care ai putut-o experimenta prin intermediul lor se strecoară printre gândurile de zi cu zi și se materializează printr-un sentiment de dor. Am vrea să citim ceva ca romanul X, însă nu cautăm acțiunea, personajele sau mesajul din romanul X, ci o carte care să ne  transmită ceva care să ne potolească dorul, o carte pe care să o putem pune pe lista acelora pe care nu le vom uita niciodată. Nu contează cât de bună este cartea Y pe care, de exemplu, tu o citești când te lovește dorul, dacă nu-l poate stinge,  începi să cauți altceva. Amuzant e că la un moment dat, chiar cartea pe care ai lăsat-o de izbeliște îți poate potolii un astfel de dor.

                       Eu numesc aceste sentimente de dor  nostalgia lecturilor trecute și mă descurc destul de greu cu ea,chiar dacă mă lovește destul de des, să zic de 4-5 ori pe an. Cel mai greu mi se pare identificarea acelui factor care va duce la dispariția nostalgiei: „ Ce gen de carte m-ar ajuta? ”, „ Ce abordare narativă caut?”, „ De ce anume din carte mi-e dor?” , „ Ce nouă experiență caut?” … ” Ah, pe toți demonii lui Seth ( replică furată dintr-o carte vinovată despre care vă vorbesc.) am înnebunit de tot, nu mai am scăpare!”. Uneori durează mult până găsesc ce am nevoie, pentru că acest sentiment nu dispare singur, ci are nevoie de invitație specială și nu am la dispoziție toate cărțile din lume.

                  Chestiunea are și câteva consecințe, căci dacă nu ar fi avut, nu ar mai fi fost o problemă. În primul rând, este atât de prezentă în mintea mea, în ceea ce caut în cartea pe care o citesc, încât îmi fură din bucuria de a citi romanul pe care-l țin în mână. Din cauza asta, de cele mai multe ori, las cartea și revin asupra ei când am scăpat de piticul de pe creier. Interesant e că adesea acea carte devine chiar una dintre cele care mai târziu îmi vor provoca astfel de accese de nostalgie. Uneori îmi e dor de o anumită atmosferă, de un anumit tip de personaj, de un anume ceva care există în mine, mai presus de lucrurile pe care mintea le poate clasifica și identifica, și din cauza asta e al naibii de greu să-mi dau seama ce trebuie să fac.

                 Această nostalgie se mai manifestă într-un fel: imediat după ce am citit o carte care m-a cucerit cu totul. Am tendința să o caut peste tot, în toate cărțile și povestea de sus se repetă. La această formă de manifestare am găsit un remediu diferit de cel „ clasic”. La început mă opream din citit până impactul acelei cărți se estompa, se cufunda mai adânc în memorie ( doar ca să mă șicaneze mai târziu, bineînțeles) , însă această metodă nu-mi plăcea pentru că simțeam că pierd timpul. Am încercat să citesc o carte dintr-un gen opus cu celui din care făcea parte cartea X , iar asta a mers aproape de fiecare dată…

            Nu știu ce aș vrea să citesc acum, știu doar că vreau ceva… ceva care să mă fascineze, să mă prindă și să nu-mi mai dea drumul până nu e gata povestea, ceva cu personaje pe care nu le voi uita niciodată, probabil  ceva istoric sau mitologic și pe care sper să-l găsesc curând. Voi cum reușiți să rezolvați astfel de dileme și care sunt cărțile pe care credeți că nu le veți uita niciodată? Știu că mulți cititori sunt loviți de genul acesta de dor, i-am auzit vorbind 😀

Dacă v-a plăcut, dați like la pagina de FACEBOOK  și fiți la curent cu ce mai e nou!

Anunțuri

2 gânduri despre “Nostalgia cărților citite și consecințele ei

  1. Te înțeleg perfect!!!
    Din fericire am reușit, într-o oarecare măsură, să mă eliberez de problema asta, pentru că, așa cum afirmi și tu, tot căutând puncte comune cu ACEA carte…riscam să nu mă pot bucura de frumusețea ACESTEI cărți…
    Așa că…savurez fiecare carte, învăț din fiecare poveste, mă las cucerită de personaje, iubesc sau urăsc odată cu ele…
    În viață nimic nu este întâmplător, unele lucruri ne bucură, altele ne întristează, dar este cert că fiecare lasă ceva în noi, ne schimbă, ne modelează…
    Așa privesc și cărțile și trăiesc fiecare poveste intr un fel unic…. de altfel, la final, puține sunt cărțile care să nu imi placă!!! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s