Cititorul și ultimul an de liceu

      Clasa a XII-a este diferită pentru fiecare dintre noi, așa că ceea ce urmează să spun este experiența mea, o descriere a modului în care eu resimt această etapă care abia a început. Mulți dintre cei de-o seamă cu mine se plâng de sistem, de BAC, în principiu despre cât de mult au de învățat, deși, singuri recunosc, dacă ai oportunitatea să-i asculți, că problema este la ei, că și-au pierdut deprinderea de a învăța  și acum le este extrem de greu. Sincer, eu îi invidiez, viețile lor s-au schimbat, din punct de vedere școlar, atât de puțin…

         Există trei mari categorii de elevi în România: cei care după examenul de bacalaureat dau și examen de admitere, cei care intră la facultate pe baza mediei de la BAC și cei care pleacă în străinătate ( mai sunt și cei pică sau nu dau la facultate, dar nu mă ajută în poveste). Mulți elevi  se regăsesc în a doua categorie. Pentru ei e mai ușor, trebuie să se concentreze la BAC și atât. Nu e chiar atât de tragic și din punctul meu de vedere oricine care are mai mult de doi neuroni poate lua examenul acesta cu un efort destul de mic sau cu un efort mediu dacă vrea o notă mare, doar că noi, și aici mă refer la cei din generația mea, suntem obișnuiți să dăm din gură și să primim totul pe tavă, iar puțină muncă e absolut scandaloasă.

      Eu fac parte din prima categorie de elevi, cei care după BAC au examen de admitere, iar în cazul meu media de intrare e destul de mare. Nu prea e drăguț momentul, nu-i așa? Primele două săptămâni de liceu au fost șocante, dar acum am început să mă obișnuiesc. Trebuie să învăț mult pentru admitere, să lucrez foarte mult. Pentru BAC e mai ușor… mult mai ușor și mai puțin înfricoșător. Adesea ajung acasă, încep să lucrez și mă opresc când trebuie să mă culc sau cu o oră înainte. Ora aceea e ora de aur, ora în care eu pot să CITESC. În zilele când am meditații, adică două, plec de acasă la ora 7 dimineața și mă întorc la 7 seara, motiv pentru care îmi asum luxul de a citi până adorm…

     Șocul a fost destul de mare la început. Încercam să dorm cât mai puțin ca să pot să citesc mai mult, încercam să îmi fac timp pentru blog și nu reușeam. Durea… Vedeam cum trec zilele, cum vreau să scriu o recenzie și nu mai apuc. Mă simțeam vinovată fața de mine însămi că nu reușesc să fac tot ce-mi propun. Chiar și acum mă uit la cartea de pe noptieră, una de 900 de pagini, începută acum o săptămână și citită abia până la pagina 365. Mi se pare nedrept, mi se pare chinuitor și dureros, vreau să le fac pe toate și le voi face, cumva, pe toate. Gândul de a renunța la blog, chiar și pentru un an, mi se pare îngrozitor… Am scris atât de mult, am așa mulți cititori, cum să renunț? O să postez mai rar, adevărat, dar nu voi renunța pentru că mi se pare nedrept față de mine. Nu mai pot să scriu povești, nuvele și alte asemenea, nu anul acesta, dar să renunț la blog și, prin aceasta, la scris, ar fi o crimă pe care aș comite-o împotriva propriei mele persoane.

        Între mine și citit s-a stabilit o relație ciudată, mai puternică. E de parcă suntem doi amanți care se văd rar și întâlnirile lor nu pot fi decât scurte și, prin urmare, devin extrem de intense.La fel și cu scrisul pe blog, din câte se pare. Sunt persoana care consideră că cea mai mare parte a timpului petrecut la școală este o irosire, dar nu pentru că informațiile care mi se prezintă sunt inutile, ci pentru că nu prea primesc informații, pentru că am vrut să învăț atât de multe lucruri în liceu, la obiecte pe care le aveam în orar, dar cel pus acolo să mă învețe, din păcate, nu a vrut. Am învățat și multe lucruri în liceu, de exemplu: istorie. Iubesc orele de istorie, fiecare lucru pe care profesoara mea ni-l spune e atât de interesant! Prin urmare, majoritatea timpului pe care-l petrec în liceu e irosit. De câteva zile am început să-mi scot fără jenă caietele pe bancă și să lucrez la ce am de lucrat, reușesc să lucrez mult și acesta este motivul pentru care acum pot scrie acest articol.

        Dacă mă deranjează ceva la clasa a 12-a? Da, atitudinea noii mele profesoare de literatură universală care e absurdă și arogantă și-și imaginează că voi renunța la timpul meu pentru învățat, pe care l-am obținut renunțând parțial la citit și la scris, adică la lucrurile pe care le iubesc cel mai mult, ca să-i îndeplinesc cerințele de persoană care suferă de isterie pentru că nu o bagă nimeni în seamă. Când voi termina liceul, după BAC și admitere, voi avea multe de spus și voi râde de frustrarea mea de acum…

       Pe când viața unora dintre colegii mei nu s-a schimbat deloc, a mea s-a schimbat radical, de la cititul puțin până la necesitatea de a bea cafea ca să nu adorm în timpul orelor. Mi-ar fi plăcut ca lucrurile să se schimbe mai încet, treptat sau, cel puțin, mai târziu. Mi-ar fi plăcut să învăț în liceu măcar  jumătate din lucrurile de care am nevoie la admitere ( gramatică ș engleză) Am orele astea în orar… Un opțional de gramatică și  trei ore de engleză, dar nu a fost să fie… nu-i așa? Îmi place să stau să învăț, să traduc, mă fascinează traducerile, încerc să le fac cât mai literare, să dau frazelor cât mai multă eleganță, învăț tot felul de cuvinte foarte expresive în engleză ca să pot face același lucru și cu traducerile din română în engleză. Gramatica o ador, deși DOOM-ul nu mă prea iubește și tare greu găsesc cuvintele în el. L-am botezat Doomică și dragostea noastră e una cu năbădăi, dar sunt o persoană care, în viitor, se vrea scriitoare, deci gramatica mea trebuie să fie impecabilă, nu?

       În schimb, aș vrea ca ziua să aibă măcar cu  trei ore mai mult, să pot citi în ritmul în care o făceam, să scriu pe blog măcar o dată pe săptămână( voi încerca să fac asta) și să nu-mi mai sune ceasul la 6 în fiecare dimineață ( dar  nu se poate T^T). Urăsc, cumva, anul acesta. Nu anul în sine, cât anul petrecut la școală… Nu pentru că am prea mult de învățat, ci pentru că nu se face cum trebuie, pentru că sunt nevoită să numesc totul pierdere de vreme, să-mi pun căștile discret în urechi și să-mi văd de ale mele în timp ce o parte din colegii mei, care-și dau aere de adulți, se poartă mai prostesc decât niște băieței de 3 ani. Ca cititor mă simt pe de-o parte nefericită pentru că nu pot să citesc cât îmi doresc, pe  cealaltă parte fascinată de intensitatea emoțiilor pe care le am când reușesc să pun mâna pe o carte. Mă gândesc că aceasta este drama cititorului matur, vine plictisit de la muncă, obosit, are treburi de făcut prin casă, eventual și niște copii care au nevoie de grijă și atenție, iar momentele pe care le are pentru citit sunt puține, prețioase și salvatoare. Gândindu-mă așa, îmi dau seama cât de mult îmi displace o asemenea perspectivă și că voi face tot posibilul  să nu devină realitatea mea de mai târziu. Voi cum vă simțiți?

Dacă v-a plăcut, dați like la pagina de FACEBOOK  și fiți la curent cu ce mai e nou!

 

Anunțuri

19 gânduri despre “Cititorul și ultimul an de liceu

  1. Pot sa spun ca te inteleg destul de bine, desi au trecut ani multi de cand am dat BAC’ul. Pentru mine a fost o mare usurare sa termin liceul care mi s-a parut foarte inchistat si restrictiv din punct de vedere educational, desi au fost si materii care m-au fascinat si momente amuzante. Cat despre citit, nu am renuntat niciodata la acest obicei, am citit chiar si in timpul acelor ore care nu ma atrageau. Iti urez mult succes si spor la treaba, ar fi pacat sa renunti la blog pentru ca este unul deosebit, nu este nimic daca vei posta mai rar, noi o sa fim bucurosi sa citim. Intre timp, bucura-te de aceste momente, chiar asa aglomerate cum sunt!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Da, te inteleg pe de-o parte…
    Pentru mine liceul a însemnat perioada de adaptare la viata de adult. Da, si eu eram nemultumita, la mine proful de latina era pacostea vietii mele 🙂
    Eu am dat bac-ul la literatura universala! A fost un soc chiar si pentru profesor cand l-am anunțat in semestrul 2 ce vreau eu sa fac… Dar, cititul…pentru o carte mi-am facut timp intotdeauna, asa ca nu a fost o problema…
    Stabilește-ti prioritatile, tine-te de ele si… Succes!

    Apreciat de 2 persoane

  3. E genial. Mai ales ca anul acesta sunt si eu clasa aXII-a. Si mi se pare ca timpul a devenit ceva insuficient, ca secundele trec pe repede inainte si ca praful se așterne pe cartile din bibliotecă iar atunci cand vreau sa intind mana spre ele mi se agata de brat cartea de mate.
    De asemenea, fac parte din prima categorie si cum ai zis si tu nu e usor. Orele de somn devin inexistente in favoarea orelor de evadare prin carti dar din pacate acest lucru nu este mereu posibil. 😦

    Apreciază

      1. Nu zic ca e greu. Dar taman ca nu gasesti, cel putin la mine la scoala, persoane care sa citeasca :)) de obicei toti umbla cu carti de mate. :))

        Apreciază

      2. Aaaa, nu-ti imagina ca la mine e altfel, chiar daca sunt la un liceu de uman, cred ca sunt vreo 10 pasionati cel mult in tot liceul. Majoritatea vin ca sa scape de mate, chiar daca nu au nici macar cea mai mica tangenta cu cititul.

        Apreciază

      3. Cunosc sentimentul :)) Apoi mai e tot acel „spirit colectiv” care ii împinge sa zica: „tu ai admitere anul asta, invata pt ea. Lasă cartile” :)))

        Apreciază

      4. Norocoasă:)) eu ii aud mereu cand citesc in clasa. Si mai ales cand ii aud paia care erau corigenti in primii ani…imi vine sa le arunc cartea in cap. Dar meh..cartea nu merita asa ceva :))

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s