Doctor Faustus – Thomas Mann

Eu și „Doctor Faustus” avem o relație ciudată care a început cu patru ani în urmă. În primul rând, orice lucrare care are legătură cu pactul faustic mă atrage, mă fascinează până la limita obsesiei (chiar dacă obsesie e puțin cam mult spus). Am auzit de acest roman în perioada în care mi-am descoperit această pasiune sinistră. Aveam, de fapt am, o ediție veche din 1966 și patru ani mi-au trebuit să pun mâna pe carte definitiv și s-o citesc. Am încercat de nenumărate ori, dar până acum câteva zile nu am  putut să trec de primele cinci pagini.

Adrian Leverkühn este, încă din copilărie, o imagine a omului de geniu. Inteligent, rece, analitic, cu o viață interioară mult mai agitată decât lasă să se vadă, preocupat de problemele existențiale. Geniul său muzical nu se lasă descoperit imediat, așa cum nici decizia de a-l cultiva și desăvârși nu este luată pe loc, ci are nevoie de un timp de gândire în care temerile și complexele să dispară. Da, Adrian era complexat de geniul său.

Romanul este biografia sa tragică, povestită de cel mai intim prieten care a fost alături de el din copilărie până la momentul anulării sale. Pentru cei care nu au mai citit Thomas Mann, romanul va părea puțin greoi la început, datorită capitolelor lungi, pline de idei și analize care se îmbină și curg într-o expresivitate desăvârșită. Fără să abunde în figuri de stil, lipsit de metaforele pompoase de umplutură, stilul lui Mann  reușește să prindă atenția cititorului și să-l minuneze. Cu alte cuvinte, se citesc pagini întregi întrebându-te cum este omenește posibil să scrii ceva atât de frumos, să îmbini cuvintele, frazele și ideile cu atât de multă măiestrie.

În ceea ce privește pactul faustic, în cazul de față, este lăsat la latitudinea cititorului. Se poate alege varianta romantică în care Adrian acceptă propunerea diavolească, renunță la iubire în favoarea unui timp genial sau varianta realistă în care totul i se trage de la o greșeală tinerească, fiind victima unui destin tragic. În același timp, cele două variante nu se exclud, ci se întrepătrund, ridicând în jurul personajului un mister tacit chiar și după terminarea romanului. Am citit pe undeva că ar fi un roman al degradării, lucru cu care nu sunt de acord. Da, se poate identifică o degradare fizică datorită vârstei, una psihică chiar, dar atât mintea, cât și trupul țin de material, e în firea lor să se degradeze, pe când spiritul, geniul, înfloresc  dând naștere ultimei și magistralei opere a lui Adrian: „ Lamentările Doctorului Faustus”.

Romanul este plin de idei, de analize pe baza teoriei muzicale, de dezbateri pe teme filosofice și teologice și, în același timp, de o cruntă nevoie de umanitate izvorâtă chiar din umanitatea ascunsă în spatele geniului. Există acțiune, loialitate, trădare, dragoste, iar toate aceste concepte sunt însoțite, din nou, de analize complexe asupra fiecărui personaj. Faptele lor sunt explicate, motivate, nu din dorința de a le scuza comportamentul, ci pentru a înțelege substraturile psihologiei și alegerii omenești. Toate acestea pun în evidență ideea că o decizie, oricât de crudă, de oribilă ar fi ea, are un motiv, o cauză, chiar dacă această cauză este însăși nebunia.Nu are un rol împăciuitor, nu încearcă să scuze moral o crimă, de exemplu, dar reprezintă baza oricărei fapte.

Aș putea să spun că a fost un roman care mi-a plăcut, dar a fost mai mult de atât, m-a fascinat, m-a întristat, mi-a dat o mulțime de teme de reflecție și mi-a mai oferit un personaj pe care să-l trec pe lista personajelor preferate. Adrian, artistul solitar, geniul claustrat, avea, în răceala sa, o căldură ascunsă pe care orgoliul, dar mai ales teama de a iubi o anulau și în același timp, paradoxal, o întețeau. Nu avea voie să iubească, era obligat să trăiască în răceală stearpă pentru ca din durere și căldura reprimată a spiritului său se se nască muzica, capodopera. Când iubea se simțea un vinovat, iubirea devenea o crimă, o vină, iar el nu putea decât să transpună acea durere a pierderii, din nou, în artă. De asemenea, bogăția ideilor, finețea analizei și măiestria cu care a fost scris, fac romanului loc în amintirea și, de ce nu, inima cititorului.

Editura: RAO

Părerea mea :♥♥♥♥♥ (excelentă)

Dacă v-a plăcut, dați like la pagina de FACEBOOK  și fiți la curent cu ce mai e nou!

Anunțuri

Un gând despre “Doctor Faustus – Thomas Mann

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s