Cassandra Clare- Seria Dispozitive Infernale

ingerul-mecanic-dispozitive-infernale-vol-1_1_fullsize Această recenzie va fi diferită de celelalte pentru că nu urmez nicio structură, nu mi-am aranjat ideile în minte și nu am nici cea mai vagă ideea despre lucrurile pe care vreau să le spun în continuare. Abia de s-a scurs un sfert de ceas de când am terminat seria „Dispozitive Infernale” și o sumedenie de sentimente se luptă în mine, însă niciunul nu poate să anuleze acel sentiment de gol. Golul pe care îl simt când termin o carte sau o serie pe care o ador, e greu de explicat, voi scrie un articol separat despre asta, însă vreau să-mi încep recenzia cu o notă asupra lumii create de Cassandra Clare ( aici mă refer și la Instrumente Mortale).
Cassandra Clare a reușit să clădească o lumea a cărei frumusețe doare, doare înfiorător pentru că reușești să te atașezi atât de mult de ea, ajungi să ți se pară atât de veridică , încât, atunci când întoarcerea inevitabilă la realitate are loc, simți o durere bruscă și puternică, ca atunci când cineva îți dă un pumn în stomac, iar pentru mine urmează apoi perioada de gol, iar acel gol reapare mereu când mă uit la cartea respectivă, zâmbesc amar și mă gândesc „ Et in Arcadia ego”. Unele cărți au la bază sentimente, altele idei, însă cărțile și implicit lumea Cassandrei au la bază Viața în toată splendoarea ei. Personajele ei sunt pline de viață, debordează de esență vitală și sunt vii la modul în care mulți oameni nu sunt: trăiesc fiecare clipă conștienți de ea, sentimentele lor sunt intense, pure și de durată. Găsesc în cărțile Cassandrei un idealism care, chiar și pentru o perioadă foarte scurtă, îmi potolește dorința de absolut. Ei bine, cred că ar trebui să mă axez pe seria propriu-zisă…
949065Seria „ Dispozitive Infernale” are 3 volume. Acțiunea este plasată în Anglia Victoriană și, asemenea seriei „ Instrumente Mortale”, are în prim-plan un psihopat care vrea să-i distrugă pe vânătorii de umbre. Personajele principale sunt: Tessa, Will și Jem, cei doi din urmă fiind parabatai. Nimeni nu știe ce este Tessa, nici măcar ea însăși, însă are puterea de a se metamorfoza în oricine și are acces la gândurile și amintirile oamenilor în care se preschimbă. Will se vede că este strămoșul lui Jace, nici nu te-ai putea îndoi de asta, iar Jem nu este un personaj străin pentru cei care au citit ultimele volume ale seriei Instrumente Mortale.

Acțiunea este alertă, bine închegată și plină de surprize, așa cum suntem obișnuiți din partea autoarei, însă nu asta mi s-a părut cel mai important, ci relațiile dintre personaje care până la sfârșitul seriei devin atât de complexe, încât pot fi comparate cu pânza unui păianjen. Prietenia pură, absolută, imposibil de distrus ne este prezentată prin relația dintre cei doi parabatai: Will și Jem, care poartă pe umeri blesteme și vicii necesare, iar această prietenie se împletește cu iubirea absolută, totală, care nu cunoaște sfârșitul, atunci când intervine Tessa.
Scriitura este frumoasă, plină de pasaje lungi care examinează cu grijă sentimentele în cea mai artistică și delicată manieră, pasaje pe care le-ai citi de nenumărate ori și pe care vă las să le descoperiți singuri. Atmosfera victoriană este conturată frumos prin manierismul personajelor și modul acestora de a vorbi, aici mă refer la personajele noi în lumea vânătorilor de umbre, căci aceștia nu sunt foarte stricți, principiile lor potrivindu-se mai mult cu cele din ziua de azi.
printul-mecanic Personajele, care dau întregul farmec al seriei, sunt frumos conturate, iar personalitățile lor sunt desăvârșite cu grijă pe parcursul drumului pe care-l au de făcut. Trăirile lor sunt intense, fiecare gest al lor este plin de bucuria și conștientizarea vieții, iar acest lucru ne este adus în atenție de Jem care, prin natura situației sale delicate, are o viziune mai amplă a acestui aspect și ia decizii radicale pe baza acestor idei. Will are un mod special de a fi, ascuns din cauza unei secret îngrozitor ( v-am făcut curioși, nu-i așa?), prefer să vă las să îi descoperiți singuri caracterul, căci este o experiență minunată!
Mi-a plăcut foarte mult seria și o recomand tuturor pentru modul în care reușește să redea complexitatea naturii și personalității omului, pentru conștientizarea modului în care oamenii ar trebui să trăiască și pentru labirintul fermecător pe care în alcătuiește din complexitatea relațiilor care se stabilesc între personaje.

Notă asupra ediției românești: Cărțile sunt superbe, fizic vorbind! Sunt ediții minunate, supracopertele au o grafică foarte frumoasă, după cum puteți vedea în poze, coperta cartonată este de foarte bună calitate, cartea este legată perfect, hârtia este, de asemenea, de foarte bună calitate, condițiile în care textul a fost tehnoredactat este lăudabil( nu-mi amintesc să fi găsit vreo greșeală), asemenea graficii interioare a volumelor, traducerea este  foarte bună!

Cele trei volume sunt :    

  1. Îngerul Mecanic

  2. Prințul Mecanic

  3. Prințeasa Mecanică

Seria a apărut, asemenea seriei Instrumente Mortale, la editura LEDA

Părerea mea: ♥♥♥♥♥ (excelentă)

Dacă v-a plăcut, dați like la pagina de FACEBOOK  și fiți la curent cu ce mai e nou!

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s