Deborah Harkness- Cartea pierdută a vrăjitoarelor ( All Souls #1)

Alături de oameni trăiec vampiri, demoni și vrăjitoare. Anumite caracteristici deosebesc cele 3 specii ce-și petrec timpul în umbră, dar una singură le unește și anume: dorința de a nu atrage atenția oamenilor, căci nimic nu i-ar putea salva de ura ce izvorăște din teamă și neînțelegere. Diana este istoric al științei, celebră pentru lucrările ei despre alchimie și se află în Oxford făcând cercetări pentru o nouă carte, iar unul dintre hobby-urile ei preferate este să-și suprime magia încercând să uite că este vrăjitoare. Totul merge bine până când un manuscris crezut de mult pierdut reapare într-unul dintre teancurile de cărți pe care Diana le consultă pentru munca sa.  Deodată, nimic nu mai este simplu pentru Diana Bishop, căci toate ființele, fie ei demoni, vampiri și, mai ales, vrăjitoare, își doresc cartea și secretele ei. Printre aceștia se află și un vampir fermecător, om de știință, care va intra în viața vrăjitoarei împletindu-se cu firele destinului ei.

Cartea pierdută a vrăjitoarelor te prinde imediat datorită acțiunii care începe să se desfășoare susținut încă din primele pagini, suspansul fiind întreținut de o sumedenie de secrete, de  o iubire care nu ar trebui să existe și, în final,  de un scop care se conturează încetul cu încetul pe baza descoperirilor făcute de personaje. Regulile și orânduiala care au fost respectate peste 1000 de ani de ființele speciale, nu se mai potrivesc cu noua epocă, trebuind să fie schimbate astfel încât să țină pasul cu evoluția, însă lucrurile atât de vechi, atât de bine înrădăcinate în mentalitatea creaturilor supranaturale, nu se pot schimba cu ușurință. Cartea se citește ușor, având o scriitură armonioasă și cursivă care te ajută să ții pasul cu informațiile care vin în valuri pe măsură ce înaintezi.

Personajele sunt adulte, având o experiență vastă cu problemele vieții și principii foarte bine stabilite, sunt puternice și încăpățânate, iar poveștile din spatele lor se aseamănă cu o pânză care se țese la infinit, căci mereu există secrete, lucruri pe care credeai că le știi, dar, de fapt, nu nu le știi. Această experiență de viață duce la formarea unor personalități deosebite cu o pshihologie complexă care este prezentată cu finețe. Am putea avea impresia că la sfârșitul primului volum  ne cunoaștem deja personajele, dar nu este adevărat. Avem doar un contur care ne face o idee vagă despre realitatea în care acestea trăiesc.

Matthew trebuie să învețe să se controleze, să-și accepte sentimentele și să-și găsească liniștea, pe când Diana trebuie să afle cum să-și folosească puterile și să descopere cine este cu adevărat, căci pe urma lor se află mulți dușmani care nu s-ar da în lături de la nimic pentru a le afla secretele și a pune mâna pe o vrăjitoare atât de puternică cum promite să devină Diana Bishop.

Viața interioară a personajelor, conflictele puternice care se petrec în interiorul lor și modul în care își acceptă drumul pe care trebuie să meargă te fac să le îndrăgești imediat, căci le dă aerul unor vechi priteni cu care ai crescut, îi fac vulnerabili și puternici în același timp, iar acțiunea întortochiată și atmosfera specifică cărții te fac să simți o legătură puternică cu întregul conflict, astfel încât treci  de la fericire la disperare, de la speranță la deznădejde alături de personaje pășind alături de ele, la început șovăitor, iar mai apoi cu încrede și curaj ajungând cu ele la pragul dintre trecut, prezent și viitor.

Părerea mea :♥♥♥♥♥ (exelentă)

Cartea a apărut la editura Litera

Dacă v-a plăcut, dați like la pagina de FACEBOOK  și fiți la curent cu ce mai e nou!

Anunțuri

Un gând despre “Deborah Harkness- Cartea pierdută a vrăjitoarelor ( All Souls #1)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s