Cassandra Clare- Orașul Sufletelor Pierdute ( Instrumente Mortale #5)

           Așa cum am văzut la sfârșitul volumului 4, așa-numitul Sebastian și Jace sunt legați printr-un soi de vrajă de sânge. Mai târziu, în acest volum aflăm că ceremonia făcută pentru a-i lega este asemănătoare cu ceremonia specifică vânătorilor de umbre pentru parabatai, însă acesta este de origine demonică, anulând voința unuia dintre cei legați, subjugându-l la cea a celui dominant, în cazul nostru, Sebastian. Astfel, îl găsim pe Jace într-o situație mai complicată decât în volumul celălalt, Conclavul hotărăște că încercările de a-l  găsi nu mai sunt  o prioritate și ar fi chiar pegătit să-l ucidă dacă asta ar însemna și dispariția fiului lui Valentine, Clary decide că singura șansă pe care o are este să se arunce în gura leului și să îl recupereze pe iubitul ei, în timp ce află că fratele ei vrea să-i converteacă pe vânătorii de umbre în niște războinici infernali cu ajutorul unui nou Pocal Infernal. Uh, luclurile s-au complicat rău, nu-i așa?

             Acest volum se concentrează pe descoperirea planurilor lui Sebastian și pe ruperea legăturii care îl ține pe Jace legat de fratele lui Clary. De asemenea, ne plimbăm împreună cu Clarissa prin Praga, Veneția și Paris în încercarea mai mult sau mai puțin disperată de a distruge chiar și o mică parte din planurile lui Sebastian și a întrezări măcar o sclipire de normalitate în ochii lui Jace.  Este un volum intens, căci totul stă sub semnul sacrificiului și a jertfei, până în momentul în care Simon  riscă totul într-o ultimă încercare de a-și salva prietenii. Oare reușește? Bineînțeles că reușește,  altfel nu ar mai exista volumul 6, nu-i așa?

            Oh, probabil ar trebui să precizez că multe relații se înfiripă sau devin mai profunde în acest volum, nu doar cea dintre Clary și Jace. Nu sunteți curioși să aflați cine se îndrăgostește de cine? În același timp, este foarte interesant să vezi cum evoluează relația dintre Alec și Magnus, căci între ei apare problema nemuririi, Alec fiind îngrozit de gândul că într-o zi el va îmbâtrâni și va muri, iar Magnus va rămâne neschimbat și va trece mai departe, el devenind doar un nume pe lista lungă de foști amanți a magicianului.

           Acțiunea este din nou alertă, avem o grămadă de întorsături de situație și o mulțime de surprize și faptul că știm cum scumpa noastră Clary se află fix în vizuina șarpelui, nu face decât să-ți crească nivelul de adrenalină din sânge din cauza suspansului susținut. Așa cum ne-am obișnuit, finalul volumului este reprezentat de o luptă, dar nu una decisivă, căci forțele întunericului continuă să amenințe, de data acesta nu doar lumea vânătorilor de umbre, ci întrega umanitate, că de… Sebastian e de două ori mai inteleigent la Valentine, de 6 ori mai diabolic și de 10 ori mai țicnit… Acest volum reintră în ritmul primelor 3 și nu se lasă mai prejos. Este intens și te ține tot timpul cu sufletul la gură!

Acestă carte a apărut la : LEDA

Gen: fantasy, urban fantasy.

Părerea mea :♥♥♥♥♥ (exelentă)

Dacă v-a plăcut, dați like la pagina de FACEBOOK  și fiți la curent cu ce mai e nou!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s