Eu, Maestrul și Mircea Eliade

 

Mircea-Eliade

 

S-a scris destul de mult despre Mircea Eliade în ultima perioadă, nu-i așa? Aceleași povești sunt scrise și rescrise în fiecare an. Cine a fost Mircea Eliade, ce a făcut, pe unde a umblat, ce și cum a scris, a fost sau nu susținător al Gărzii de Fier… Toate aceste date și idei se repetă mecanic în fiecare an sub semnul unei comemorări, dar este o comemorare searbădă…

Sărbătorirea, cinstirea și reamintirea oamenilor și realizărilor pe care le-au avut au o importanță care nu poate fi contestată și, cum ar spune Mircea Eliade, ritualică, dar nu cred că este necesar să ne pierdem în clișee, într-o atitudine de ipocrită solemnitate, căci în acest amalgam de falsitate, esența și geniul care a fost și este Eliade riscă să se piardă, noi ajungând să sărbătorim din obișnuință ceva ce, de fapt, am uitat.

Din această cauză, m-am gândit să vă vorbesc despre un Mircea pe care nu-l veți descoperi niciodată altundeva, căci este al meu și vreau sa vi-l prezint. Bineînțeles, prin citirea și aprofundarea operei sale, vă puteți creiona și voi un Mircea Eliade „ al vostru”, pentru că, ei bine, fiecare persoană percepe și asimilează totul diferit, iar fiecare lucru sau cunoștință are un altfel de impact asupra sa în funcție de trăsăturile care ne fac, pe fiecare în parte, unici. Nici măcar unul dintre noi nu-l va cunoaște pe Mircea Eliade, prin prisma operei pe care a lăsat-o-n urma-i, la fel ca celălalt. Toți îl vom înțelege altfel, toți vom învăța altceva de la el, dar astfel, esența va rămâne pură, neatinsă, trăind în fiecare dintre cei ce l-au citit vreodată, căci va lua forma unei experiențe, nu a unor informații rigide ce te pot lăsa cu ușurință rece.

L-am descoperit pe Mircea Eliade acum 3 ani, cam pe vremea asta, când mă pregăteam pentru examenul de capacitate. Eram îndrăgostită nebunește de matematică, iar iubirea acesta mă ținea departe de cărțile cu subiecte de examen, nu de alta, dar nu voiam să le stric copertele lucioase, ar fi fost o blasfemie… Cred că majoritatea ați avut aceleaşi sentimente gingașe pentru materia mai sus pomenită… Din această cauză, mama s-a gândit să mă blagoslovească luându-mi telefonul si calculatorul. De voie sau de nevoie și ca să scap de plictiseală, am pus mâna pe o carte ce întâmplător se numea Nuntă în cer. A fost cam al 5-lea roman pe care-l citisem până atunci, dar primul care a trezit în mine ceva ce aștepta parcă să iasă la iveală: pasiunea de-a citi. După aceea am citit mult Eliade, dar pasiunea mea pentru citit a rămas la fel de vie și după ce am terminat… El a fost scânteia care m-a făcut s-o apuc pe drumul pe care-l așteptam.

Nu vreau să mă gândesc la cum ar arăta visele mele acum, dacă nu aș fi început să citesc, dacă nu l-aș fi „cunoscut” pe Mircea Eliade și dacă nu aș fi intrat în fascinanta lume a gândirii orientale, a credințelor arhaice și a României interbelice. Nu mi-l pot imagina pe Mircea Eliade altfel decât ca te un maestru, nu pot! M-a ghidat blajin într-o lume vastă despre care nu ştiam nimic, m-a ajuta să găsesc răspunsuri la sute de întrebări și mi-a zâmbit cumva, în mintea mea, la fiecare pas pe care-l făceam înainte. Îmi este maestru și prieten, căci mi se pare că-l cunosc atât de bine… Persoana sa este meticulos conturată în imaginația mea, cu gesturi, cu ticuri și cu tabieturi. Mi-l pot imagina oricând stând la o masa plină cu hârtii, înconjurat de cărțile ce stau în teancuri pe jos pentru că nu mai au loc în biblioteca, cu pipa între buze scriind despre cosmogonie și Axis Mundi. De asemenea, mi-l pot imagina lesne tânăr aspirant, gazetar înflăcărat care o dă-n bară cu un foileton ce nu-i pică tocmai bine lui Nicolae Iorga.

De când mă știu am simțit o tristețe apăsătoare când mă gândeam la un îndrumător, la o persoană care să mă învețe ce și cum trebuie să fac, mai târziu am numit acest lucru nostalgia maestrului și am aflat că și Eliade a avut-o, însă el, cel care nu-și găsea guru-ul, a devenit maestrul meu.  De aceea cred că a fost o personalitate desăvârșită. A făcut tot ceea ce un intelectual putea face, ba chiar mai mult. A fost unul dintre liderii unei mișcări culturale de amploare, a devenit unul dintre cei mai mari istorici a religiilor , operele sale sunt cunoscute și apreciate în toată lumea, iar aceste lucrări nu au nici cel mai mic iz de aroganță, căci li se adaugă profesorul excepțional care nu îi învață pe ceilalți din teorie, ci din propriile greșeli pe care le recunoaște, din expriența pe care o acceptă. Probabil asta în face să fie încă actual, să modeleze tineri, să-i facă să vadă mai departe de limitele care le sunt impuse și să descopere o altfel de realitate.

Reducând un om la o listă de puncte ce trebuie atinse în ceea ce îl privește, îi furăm rotunjimea personalității, îi știrbim finețea caracterului și renunțăm chiar la umanitatea lui. Mircea Eliade este, probabil, unul dintre puținii scriitori și filosofi care nu a fost, oarecum, pietrificat, căci numeroasele lucrări autobiografice îl mențin pe OM viu și prin familiarizarea cu el și opera sa filosofică devine lesne de înțeles pentru cei cu adevărat interesați.

De ce nu îl putem sărbători așa pe Mircea Eliade? Prin poveștile noastre? Prin experiențele pe care le-am avut cu opera lui și implicit cu acea parte din el ce a rămas vie și se simte în fiecare pagină? Când i-am citit memoriile, am dormit cu volumul sub pernă și-mi amintesc și acum că m-am culcat pe la 3 dimineața, dar la 5 eram trează și cu veioza aprinsă… Am reușit să dorm doar după ce am terminat, căci atât de viu mi se părea și în asemenea măsură povestea lui a putut să mă atragă… De ce să vorbim despre Eliade sau despre orice alt scriitor de parcă nu ar fi nimic mai mult decât o bucată de carton despre care trebuie să reamintim periodic niște date, niște informații necesare… De ce să nu îi cinstim amintirea cu adevărat cunoscându-i direct opera, citindu-i articolele strânse în volum, nu printr-o postare fără esență, redactată doar ca să fie. Mereu când mă gândesc la Mircea Eliade mă gândesc la maestrul care, deși departe, m-a inițiat în lumea de care s-a dovedit că aparțin… Care este povestea voastră cu Mircea Eliade? Cum au fost experiențele voastre cu el și cum va rămas în amintire?

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s