Evadarea demonilor

           f_a47bae8bffViața se scurge din mine încet odată cu sângele ce mi se prelinge pe încheietură dând cearceafului un roșu aprins, pasional și plin de vise. Toate amintirile ajung să se îmbibe într-o țesătură care, asemenea mie, va deveni cenușă și se va pierde într-o adiere înghețată. Voi mă veți uita, dar eu nu o voi face niciodată, căci acum, când ghearele morții îmi străpung inima alungând durerea , mă gândesc la voi, suflete damnate să pribegească prin deșertăciunea lumii. Aș fi vrut să îndur mai mult, să lupt cu mai multă îndârjire și să găsesc lumină în această mare de întuneric care m-a luat prizonieră și mi-a sfâșiat sufletul făcându-mă să cerșesc moartea cu atâta disperare. Știu că există bunătate și că ea e încastrată în niște ochi frumoși și într-un zâmbet ce vindecă răni prin strălucirea-i trandafirie. Știu, dar pentru mine este prea târziu, căci lacrimile m-au orbit, iar țipetele mi-au furat auzul.

Am vrut să merg mai departe crezând că sfârșitul acestui infern este la următorul pas. Am vrut să mă arunc în brațele unei persoane al cărei chip mi-e străin, dar singura care m-a primit cu îngăduință a fost ea, cea care veghează asupra tuturor, iar la momentul stabilit sau dorit, vine și ne curmă durerea sau ne distruge visele lăsând în urma-i pustiită cărări de inimi frânte și poteci de cuvinte nerostite, de regrete refulate.

Nu mint când zic că am iubit să trăiesc, chiar dacă acum viața mi se arată ca o amintire învăluită într-o ceață pe care nu o pot străpunge nici cele mai arzătoare dorințe, nici cele mai pure sentimente. Am vrut… m-am chinuit … Dar când toți demonii au țâșnit din mine și mi s-au pus de-a curmezișul am simțit că toate rănile cârpite de timp se deschid, iar durerea, suferința, disperarea, frica și singurătatea s-au revărsat într-un val uriaș asupra mea luându-mi speranța. De ce să cred că voi găsi fericirea de acum încolo când până acum totul a fost durere și umilință? Cum să-mi imaginez că cineva mă va iubi vreodată când am fost abandonata chiar de cei care ar fi trebuit să mă iubească necondiţionat până la sfârșitul vieții lor, căci ei m-au adus, împotriva voinței mele, în lumea asta blestemată. Am încercat să mă agăț de vise și să găsesc fericirea în lumea celor ce s-au dus, dar ale căror cuvinte dăinuie scrijelite pe tăblițe de lut și pictate pe hârtie îngălbenită de vreme.

Mi-am dorit atât de mult să nu fiu singură, încât am fugit ca o dementă de oamenii ce mă făceau să mă simt o venetică printre ai mei. Am alergat atât de mult încât m-am rătăcit într-o pădure în care doar ecoul propriilor suspine îmi ținea de urât. Ajunsesem atât de departe în labirintul disperării, la un pas să mă pierd pe mine însămi într-o mlaștină a urâțeniei sufletului. Mai bine moartă și rece decât vie și cu sufletul pârjolit de răutate și însetat după lacrimilor celorlalți. Cândva m-am obligat să cred că în spatele chipurilor frumoase, gingaşe sălășluiește compasiunea și dragostea din care toate cele bune purced, fără să-mi treacă prin cap că în spatele porțelanului fără cusur coclește ura, invidia și nevoia de a-i vedea pe ceilalți suferind. Este amuzant să-ți pătezi mâinile și să-ți mânjești conştiinţa cu un sânge virgin care ar fi trebuit să zburde înfierbântat prin vene dând viață unui trup prin care s-ar fi putut realiza atâtea?

…Dar poate că nu este vina voastră, ci a mea. Pe semne că eu am fost cea care nu a știut să scoată din voi bunătatea și v-am ațâțat răutatea provocându-vă să vă arătați colții și să atacați, căci cel cara merge prin lume asemenea unui prunc nenăscut parcă îmbie corbii să vină și să străpungă cu ciocurilor lor puternice și ascuțite carnea fragedă ce nu a cunoscut pângărirea spiritului. Am vrut să vă iubesc pe toți, dar ați luat din mine tot ce v-a trebuit și apoi ați plecat fără să vă mai știu de nume sau de chip. Mi-ați lăsat inima goală, iar sufletul plin de demoni, demoni cărora nu le-am mai putut face față singură și cu care nu am mai putut să lupt.

Ființa mea întreagă se frângea sub apăsarea acelor stânci cuprinsă de un foc cu flăcări negre care mă frigeau fără să-mi îngăduie să mor. Știu că aș mai fi putu să lupt, dar în jurul meu era o întindere infinită de singurătate și nepăsare. De ce să lupt? La capătul drumului oricum nu s-ar fi aflat nimeni care să-mi aline trupul sleit printr-o mângâiere și să-mi dezmierde sufletul însângerat cu-n zâmbet senin care să-mi spună că totul s-a terminat, că rănile se vor închide, iar iadul va fi doar o amintire ce mi se va arăta arareori în coșmaruri, dar cu ce drept te judec pe tine, cel care probabil se luptă cu aceiași demoni, dar este mai puternic decât mine? Cum îndrăznesc să te condamn că nu mi-ai ieșit până acum în cale când tu vei fi cel care va ajunge la intersecția în care drumurile noastre ar fi trebuit să se întâlnească și vei realiza că te-am lăsat singur renunțând undeva pe drum la tine, la luptă și la viață…

Îmi pare rău, mi-aș fi dorit să te cuprind în brațe și să-ți șterg cu mâini tremurânde năucirea din privire, să-ți spun că de acum în colo totul va fi bine și că vom porni îndată pe drumul nostru. Un drum care nu v-a fi mereu ușor, dar întotdeauna lesne de traversat, căci vom fi împreună. Suflet geamăn, mi-ar fi plăcut să văd cum visele noastre se amestecă și cresc călăuzindu-ne pașii spre o potecă care ne-ar fi adus la amândoi fericirea și împlinirea. Îmi pară rău, dar nu am mai putut să lupt! Nu fără certitudinea faptului că exiști, nu fără o rază de lumină care să-mi arate că există și altceva înafară de întuneric, durere și angoasă

Dacă exiști să știi că te iubesc oricum ai fi, oricât de rănit ți-ar fi sufletul, iar dacă-mi vei plânge vreodată moartea, să știi că voi plânge alături de tine și-mi voi blestema slăbiciunea… Acum totul dispare într-o moleșeală apăsătoare, iar ideile își pierd forma. Durerea, disperarea, anxietatea, suferința, ura, invidia, răutatea, iubirea, bunătatea, lumina, și tu vă topiți în moarte, vă evaporați în neant, iar singura certitudine este neființa ce sunt eu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s