Thomas Mann- Alesul

alesul_1_fullsize    Cât durează să citim o carte? O zi, doua, cel mult o săptămână. În această scurtă perioadă hoinărim printre rânduri, ne bucurăm de expresivitatea frazelor, de frumusețea universului în care am ajuns pe nepusă masă, însă nu acordăm ideilor atenția cuvenită.Nu spun că le ignorăm, ci, mai degrabă, că le adunăm meticulos în interiorul nostru până când ajungem la sfârșitul celei din urmă pagini. De ce? Pentru că avem nevoie de o vizune amplă asupra principiilor ce stau la temelia lumii încastrate între coperte. Dacă nu am face-o, în zadar am analiza fiece roman, căci nu am ști legile universale care-l guvernează.

Acum, că am ajuns unde voiam, anume la sfârșitul oricărei cărți, pot începe să vorbesc despre cea pe care am ales-o. Când citeam  Alesul, roman scris de Thomas Mann, mi se făcea adesea pielea de găină. Imaginile, atmosfera , personajele, povestea erau de-o frumusete amețitoare, îmbibate cu mirosul mării, dar manevrate de ațele destinului. Da, am spus destin și pe lângă asta aș mai adăuga  suferințăconștiință și  drumul spre desăvârșire. Sunt doar niște concepte, câteva idei nevinovate care au început să-mi umple nopțile de când am terminat cartea. La un moment dat, toate acele idei pe care le-am cules pe parcursul romanului au ieșit la iveală, s-au materializat sub forma unor întrebări fără răpuns sau a unor adevăruri incontestabile , dar de nedemonstrat. Nu pot vorbi în numele altora, dar pentru mine o carte ce îndemnă la autoanaliză și care reușește să împingă gândurile individului departe, făcându-i mintea să depășească cu mult granițele concretului și cotidianului, este o carte ce trebuie citită și apoi, cu siguranță, recitită.

De nenumărate ori gândul mi-a zburat la soarta celui ce s-a născut sub semnul unei stele nefaste, la duritatea cu care destinul  i-a tăiat, aparent, aripile și l-a oprit din fuga orbească către tărâmurile veștede ale nimicului și irosirii, ducându-l pe drumul ce i-a fost hărăzit. Obișnuiam să mă întreb dacă așa e realitatea, dacă există un drum gata pavat pe care voi putea merge orice s-ar întampla pentru că mi-a fost destinat.  Nu, din fericire… Nimeni nu ne poate lua posibilitatea de a ne croi propriul drum și nu ne poate opri să luptăm pentru un vis. Cu toate acestea, cred în destin. Ce s-ar fi întamplat dacă Grigors nu ar fi ar fi aflat niciodată  care-i este originea?  Ar fi rămas un oarecare, un diamant neșlefuit ce nu ar fi putut împraștia lumină în juru-i. Din punctul meu de vedere, destinul ni-l horărâm singuri în momentul în care ne alegem o stea pe care ne dorim s-o ajungem, căci odata țelul stabilit, avem un drum anevoios în față. Da, pentru mine soarta  a ajuns suma tuturor lucrurilor pe care un om trebuie să le depășească sau să le învețe pentru a fi vrednic de  împlinirea visului său.

Aceste fire încâlcite ale sorții sunt presărate cu suferință și întuneric, iar de acestă dată „păcatul” duce la izbăvire și desăvârșire. Am învățat că nu le poți spune oamenilor ce să facă, dacă tu însuți nu ai experianța acelui lucru. Poți vorbi teoretic, din auzite. Uneori o să reușești, dar de cele mai multe ori, nu. Voi da un exemplu care să se potrivească nu romanul nostru. Nu îi poți spune cuiva să se ferească de păcat, dacă tu, cel care trebuie să-l călăuzești ca mentor spiritual, nu ai expeiența acestuia, dacă nu știi modul în care acesta se manifestă. Nu îi vei putea spune cu adevărat de ce trebuie să aibă grijă, nu vei fi capabil să-l faci să înțeleagă ce este regretul sau cât de înfiorătoare sunt mustrările de conșiință. Pentru mine Gregors este ca o flore de lotus asemenea tuturor celor care au ajuns departe. Când a plecat la drum era un tânăr  necugetat, iar gândirea-i era fragedă și crudă. Când rotițele destinului mai sus menționat au început să se învârtă, neofitul a învățat ce înseamnă cu adevărat remușcarea. Inonia și duritatea lucrurilor pe care a trebuit să le înfrunte mi s-au părut nedrepte. Nu mi se părea corect să plătească pentru ceea ce morala socotește greșeala altuia. Au fost momente în care, prinsă cu lanțuri strașnice de lumea interioară a cărții, suferința lui m-a revoltat, dar mai apoi, am înțeles că totul are un motiv. Durerea l-a purificat în modu-i specific și l-a maturizat. Tânărul fragil a devenit adultul călit, iar din mocirla în care se zbătea nu putea lua naștere decât cel mai frumos dintre lotuși, dar prețul, cu siguranță, nu a fost mic. Suntem oameni și nu ne place durerea, însă putem învăța din cărți ca aceasta rolul ei. Celui ce n-a cunoscut durerea îi va fi ușor să rănească, iar cel ce a primit totul de-a gata, nu va fi în stare să aprecieze nimic.

            Alesul este un bildungsroman deosebit nu numai datorită complexității stilului în care a fost scris, ci și din cauza clarității cu care expune etapele celui mai important drum din viața unui om. Este un roman  care te va vrăjii de la primele pagini, iar ideile ce-l conturează te vor însoți mult timp după ce vei fi așezat volumul pe unul dintre rafturile bibliotecii.De nenumărate ori vei experimenta sentimentul absurdului de care vorbea Camus din cauza întrebărilor pe care ți le vei pune pe baza acestei opere, dar  chiar în acest fel de întrebări întrebări se găsește frumusețea de-a gândi.

Romanul a apărut la: Humanitas Fiction

Părerea mea :♥♥♥♥♥ ( excelentă)

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s