Hermann Hesse- Francisc de Assisi

francisc-de-assisi-produs_imagineÎn spatele unor lucruri simple găsim adesea ceva fantastic, iar uneori, în umbra aspectului ponosit descoperim o profunzime tainică pe care timpul a ascuns-o, iar ignoranța ne-a împiedicat s-o vedem. Toată lumea a auzit despre Sfântul Francisc, cel care a renunțat la o viață îndestulată pentru a-și urma  drumul anevoios spre dragostea divină.

Această mică monografie încearcă să prindă între pagini spiritul medieval și desăvârșirea idealului creștin prin existența exemplară a lui Francisc de Assisi. Este o povestire dulce care îți transmite un anumit sentiment de admirație fie că rezonezi sau nu cu ideile creștine. Pe mine m-a impresionat curajul pe care acest om, care avea mult mai mult decât orice și-ar fi putut dori pe plan material, l-a avut.  Nu a fost un simplu călugăr, nu a împrăștiat o credință pe care el nu o avea în suflet și nici nu sfătuia oamenii simpli să facă lucruri pe care nu le-a făcut pentru sine. A trăit plin de dragoste pentru  Dumnezeul pe care-l credea adevărat și a murit în certitudinea existenței acestuia. Probabil acea moarte dureroasă i s-a părut o binecuvântare, chiar dacă în ochii altora părea un  blestem.

Stilul este foarte diferit de cel care l-a consacrat pe Hesse, iar acest lucru l-a împiedicat să trimită acestă cărticică spre tipărire considerând-o nevrednică. Aș vrea să pot scrie mai mult despre atmosfera poveștii, despre frumusețea personajelor și înțelepciunea ideilor, însă savoarea cărții a fost mult afectată de anumite aspecte despre care voi vorbi imediat. Francisc de Assisi este un model, dar nu unul oarecare, căci exemplul lui poate fi urmat atât de creștini, cât și de cei cu alte credințe. Nu-ți impune anumite principii, ci te învață să lupți până la sfârșit pentru cele pe care le ai deja. Să renunți la oameni, la lume și la orice altceva îți stă în cale mergând cu pași mici, dar siguri spre acel loc după care sufletul tânjește, căci doar acolo inima își va găsi alinarea.

Acum, ei bine, a venit momentul să vorbesc despre un aspect mai puțin plăcut: TRADUCEREA. De când mă știut am găsit pe pagina de titlu numele traducătorului, numele acela frumos al unei persoane care a trecut întreaga operă prin ființa sa și a lăsat cuvintele să-și aleagă forma cea mai potrivită pentru a reda originalul… Nu m-am uitat la numele traducătorului de la bun început, dar am găsit atât de multe greșeli de toate felurile: de stil, de traducere, de tastare,  de exprimare și de GRAMATICĂ. Am multe cărți de la RAO pentru că este sau, mai bine zis obișnuia să fie, una dintre editurile mele preferate, dar niciodată nu am găsit greșeli de acest gen … Da, am găsit greșeli de tipar ca în „Muntele vrăjit” unde unele litere se aflau în locul celorlalte, dar… greșeli atât de enervante, niciodată.  Pentru că nu-mi convenea deloc ce citeam, m-am uitat să văd care e traducătorul ca să știu măcar pe cine înjur la fiecare greșeală. Pe pagina de titlu nimic… încep să citesc paginile în care sunt trecute drepturile de autor și alte lucruri neimportante. Undeva pe la jumătatea unei pagini de acest tip am găsit numele unei firme care a făcut traducerea așa că am căutat informații despre acești mari traducători. Este o firmă care se ocupă de traduceri mai mult în domeniul IT, NU  literar, o firmă care folosește traducerea asistată de calculator și alte prostii, așa că nu este de mirare  că am găsit greșeli de auto-correct ( program pe care-l folosesc și eu , dar nu sar niciodată peste încă o verificare… Este un program, nu un om, nu are simțul limbii și nici capacitatea de a înțelege!). Acestea fiind spuse, urmează lucrurile care m-au deranjat cu adevărat. Voi vorbi din perspectiva clientului, cititorului și persoanei care vrea să devină, printre altele, și traducător literar.

Domnilor de la RAO , presupun că știți că editura dumneavoastră este una dintre cele mai mari din țară, nu-i așa? Sunt sigură că știți acest lucru pentru că nu sunteți deloc modești când vine vorba despre  prețul cărților. Dacă am dat 30 de lei pe o carte de 150 e pagini foarte mici, aș avea pretenția ( îmi scuzați tupeul nemărginit) să fie tradusă bine. Cer prea mult?! E chiar atât de greu să vă faceți treaba cum trebuie și să nu vă mai bateți joc de clienți? Da, da… Știu, nimeni în România nu mai publică autorii pe care îi publicați dumneavoastră și vă permiteți orice pentru că omul va cumpăra… Ați cam rămas în urmă! Tinerii din ziua de azi vă mai cumpără cărțile pentru că vor să citească în limba lor maternă, limbă de care marile voastre firme de traducere își bat joc.  În momentul în care individul își dă seama de calitatea produsului cumpărat la un preț mare, renunță și intră pe un site mare de cărți electronice în limba engleză și a rezolvat problema! Trăiți într-o țară în care mult mai mult de jumătate din cei pasionați de lectură cunosc destul de bine acestă limbă de circulație internațională. 😀 Acesta a fost punctul de vedere al consumatorului din mine, dar mai am încă multe de spus. ( Nu, nu-ți bați joc de cărți și scapi fără să te fac cu ou și cu oțet)

Buun! Orice carte are atmosfera ei, această fiind redată prin descriere și vocabular. În cazul acestei cărți vocabularul folosit trebuia să fie unul dacă nu puțin mai arhaic, cel puțin nu unul neologic. Acum 800 de ani făcliile nu ardeau cu flacără constantă, ci , cel mult, cu flacără egală. Negativismul era un concept străin, prea pompos pentru acele vremuri austere și, pentru numele lui Dumnezeu, ceva care se referă la origini, la începuturi este ceva originar, nu original.. Mama ei de gramatică, cum ați trecut de clasa a V-a?! Recunosc, aici e vina deștepților care au tradus, dar și a editurii care nu s-a sinchisit să corecteze și să verifice.

Cel mai tare mă enervează faptul că știu că RAO are traducători buni, unii dintre ei minunați. Una dintre cele mai frumoase traduceri pe care le-a văzut vreodată a fost la „ Catedrala Mării” care a fost publicată la RAO, ce-i drept la RAO class. Nu o să puteți niciodată să înlocuiți traducerile făcute de om, de traducătorul specializat în traducerile literare cu niște mașinării și cu niște indivizi care fac asemenea greșeli de gramatică. Traducerea este în sine un fel de artă pentru că armonizează două organisme vii, două limbi ce au la bază structuri diferite. Nu este ușor, e nevoie de pasiune, răbdare și talent. Nu toată lumea poate să dea cuvintelor o formă gingașă… Dacă tot aveți pretenții de mare editură, ce ziceți să nu vă mai bateți joc de imaginea voastră și de cei care vă cumpără cărțile? Există oameni talentați care știu germană și care ar fi putut face o treabă mult mai bună… Unde sunt traducătorii care au tradus  „ Jocul cu mărgele de sticlă” și „ Narcis și Gură de Aur”, unde sunt oamenii aceia care îmblânzeau cuvintele cu atât  de multă eleganță?! Nu uitați că voi aveți ce pune pe masă datorită oamenilor ca mine care dau o groază de bani pe cărțile voastre și care au pretenția ( cât tupeu, domnule! ) să primească în schimb ceva de calitate. Dacă toți cei care cumpără cărți de la voi din simpatie, așa cum fac eu, s-ar opri… faliment ar scrie pe voi! Așa că… Ce ziceți de puțin respect? Ce ziceți să vă faceți treaba cum trebuie?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s