Alain de Botton- Eseuri de îndrăgostit

978-973-689-639-2_002Ai avut vreodată curajul să iei dragostea în întregul ei, cu bune și rele, cu frumoase și urâte, cu magia și ridicolul? Te-ai gândit vreodată s-o analizezi ca pe un fenomen psihic, filosofic și fizic, să-i diseci fiecare aspect și să-l comentezi? Ei bine, asta face acestă carte. Pe baza unei povești de dragoste fictive sunt comentate într-o manieră deosebită toate aspectele acestui sentiment.

Nu am încercat niciodată să iau dragostea și s-o analizez cu sânge rece. Mi s-a părut  că ar distruge misticismul care dă frumusețea acestui sentiment, că fără acesta umbră de mister dragostea s-ar arăta în ridicolul ei total, în stângăcia și nesiguranța ei fără margini. De aceea această carte a fost o provocare pentru mine, o înfruntare cu niște idei pe care nu voiam în ruptul capului să le cunosc, dar a fost interesant, foarte interesant…

Dragostea este un cerc , are un început, un parcurs și un sfârșit, iar apoi toate se reiau de parcă nimic nu s-ar fi  întâmplat, de parcă dragostea trecută a pierit din amintirea omului, iar suferința nu a existat niciodată. Acest roman scoate în evidență farmecul și groaza începutului când tot felul de întrebări te sfâșie și ajungi să-ți pui toată ființa la îndoială, descrie cu realism parcursul relației în banalitatea și frumusețea lui , fericirea sau iluzia acesteia fiind prezentă în fiecare gest și în fiecare privire, iar apoi  trădarea, sfârșitul și durerea sunt pictate de cea mai pricepută mână. Până și etapele disperării, sentimentul chinuitor că viața nu mai are sens fără persoana care a plecat sunt descrise în complexitatea lor. Toate aceste până când timpul face rana  să dispară și un nou început, cu o altă persoană se înfiripă undeva în zare, iar din vechea iubire, care la un moment dat părea totul, nu mai rămâne nici măcar amintirea, cineva pentru care ai fi murit cândva, ajunge să valoreze mai puțin decât fantasma uitată a unui vis.

Acest roman mi-a întărit oarecum ideea că de cele mai multe ori oamenii își doresc dragoste și sunt îndrăgostiți de iubirea însăși, nu de oameni, ci de iluzia pe care o văd în ei, de ceea ce ei cred că reprezintă acea persoană. De fiecare dată când ne îndrăgostim avem tendința să credem că va fi ultima și cea mai mare dragoste, adevărata iubire și uităm că am mai crezut asta de multe ori în trecut.  De puține ori ne îndrăgostim de oameni și de aceea avem capacitatea de a o lua de la capăt, de a uita și face loc altuia în inimile noastre.

Cel mai mult mi-au plăcut exemplificările pe care autorul le dă pentru a-și susține argumentele, acestea fiind citate din cei mai cunoscuți filosofi al lumii pentru că dragostea a ridicat și ridică multe probleme de natură filosofică, iar părerile acestor filosofi sunt mai mult decât interesante, mai ales când le vezi atât de diferite.

Acest roman a apărut la editura : Humanitas (fiction)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s