G.G. Vlad- Mantia Roșie ( Drăculeștii vol.3)

     Acțiunea volumului trei începe la câțiva ani după moartea lui Ștefan cel Mare, pe tronul Moldovei aflându-se fiul său, Bogdan. Tronul Munteniei este din nou pretins de mulți care susțin că sunt os domnesc, iar voievodul țării se schimbă de multe ori pe parcursul romanului. Este o perioadă tulbure pentru  Principatele Române, o perioadă în care totul este nesigur, iar lucrurile drepte, în care te poți încrede, par să își piardă noblețea într-o mare de trădare și viclenie. Radu continuă să meargă pe drumul pe care și l-a ales încercând să unească Principatele, refăcând, astfel, Dacia, aducându-i laolaltă pe ce-i de același neam, însă planurile sale mărețe sunt încurcate de lăcomie și setea nesfârșită de putere a dușmanilor săi politici care nu caută binele patriei, ci luxul personal. Are de înfruntat situații  pe care nici nu și le putea imaginea, adesea fiind nevoit să-și ascundă adevăratele gânduri și sentimente, înghițind trădările celor pe care îi considera prieteni, luptând în permanență , chinuindu-se să păstreze un echilibru fără de care Muntenia ar fi cunoscut pieirea. Oltenii încearcă să pună mâna pe domnie ajungând la concluzia că totul poate fi pe placul lor doar dacă ei devin domnia. 

     Acțiunea acestui roman este cu siguranță mai  complicată decât cea din celelalte două, însă stilul a rămas același, la fel de cursiv și plăcut, reușind să evoce acele vremuri de care suntem mândri cu atât de multă pricepere încât simți fiorii fiecărui eveniment până în măduva oaselor. Frumusețea idealurilor pure este umbrită de cocleala din interiorul multora, dar nimic nu poate fi mai realist de atât. Din punctul meu de vedere, două sunt personajele principale ale acestui roman. Radu și fiul său Mihai, care ajunge în prim-plan abia în ultima parte a romanului Povestea lor se desfășoară pe atât de multe planuri, se împletește cu destinele celorlalți, iar prin asta ei devin reali…atât de reali încât ți se pare că le simți căldura respirației.

        Radu a rămas același, în ciuda firelor albe care au început să-i împodobească capul și a anilor ce s-au dus pe nesimțite. Este același personaj lucid, fermecător, rece și ascuns care pune totul cap la cap cu o precizie desăvârșită, însă lucrurile se schimbă puțin când hienele decid să atace tot ce-i este mai drag, mâinile par să-i fie legate și sufletul greu. Mihai este fiul lui Radu, dar firea a moștenit-o de la bunicul său, Vlăduț. Reușește să supraviețuiască și să crească printre păgâni, păstrându-și identitatea, învățând o sumedenie de lucruri care vor salva viața multora. Te cucerește cu primele sale fapte de vitejie și duce cu mândrie neamul Drăculeștilor mai departe. De acestă dată, povestea se axează mai mult pe situația politică, istorică a Principatelor Române și pe natura celor ce îi conduc pe cei mulți. Facem cunoștință cu rădăcina uneltirilor și motivele perfide, intrăm atât de adânc în această lume a comploturilor unde noblețea naturii umane este anulată, încât simți cum revolta și dezaprobarea cresc în interiorul tău. În aceste întâmplări regăsești multe aspecte din viața politică și socială a erei noastre și îți dai seama că degeaba au trecut atât de multe sute de ani, nimic nu s-a schimbat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s