Ce este un artist?

Statue-of-David-1M-am întrebat adesea: Ce este un artist…? Nu, nu cel care este artist doar cu numele, ci cu ființa sa întreagă…Nu un vânător de plăceri nocturne, ci, mai degrabă, un prizonier al dulcii lui pasiuni. Dacă omul ar fi separat de geniul său, ar rămâne oare  într-o parte un pământean oarecare și în cealaltă ideea absolută a creației?

            Aș vrea să pot da cu mai multă ușurință forma dorită sentimentelor ce se înghesuie să iasă în cuvinte, dar sunt atât de multe… Aș vrea să spun că artistul este un damnat, un rob și un zeu din cauza puterii creatoare și un luptător de dragul iubitei sale. Cred că cel mai bine este să încep cu chemarea , cu acea voce poruncitoare, sfâşietoare care îl îndeamnă spre una dintre arte…De la această voce pornește totul, căci artist este doar cel care NU poate trăi fără artă, cel care simte un puternic imbold din străfundurile sufletului și o durere înfiorătoare când nu se poate lăsa cuprins de vălurile vaporoase ale menirii sale.

O dată simțit, gustul dulce al fericirii nu va mai putea fi uitat niciodată. Dar oare ce fel de fericire? Una carnală, de o senzualitate amețitoare ce te înrobește la o lungă viață de plăceri mărunte, trecătoare? Oh, cu siguranţă, nu. E o fericire peste puterea  de înțelegere a necunoscătorului, a celui ce crede că  adevărata fericire se află în obiecte de tot felul. Aici este momentul în care viitorul artist devine prizonier de bunăvoie și cu inima deschisă. L-am numit prizonier și acum am să vă spun de ce. O dată începută, o lucrare  îl va absorbi, îl va rupe de lume și-l va duce departe. Opera sa va deveni realitatea, iar așa-zisa realitate va deveni un peisaj neglijabil, animat de fantasme diafane prin care se poate trece fără băgare de seamă.  Tabloul, melodia, poezia, fresca, sculptura sau cartea îl vor prinde în lanțuri strânse care, de cele mai multe ori, îi vor aduce fericire și-l vor face să se simtă împlinit, complet , dar nu va fi eliberat decât după ce din mâinile lui va ieși o lucrare întreagă, terminată și desăvârșită.

Artistul este un rob în măsura în care nu se poate elibera de suferința care  încolțește din mai multe motive și un damnat pentru cei din jur.Toate sunt bune și frumoase atât timp cât lucrarea merge bine, dar ce se întâmplă când artistul nu este mulțumit de ce capătă formă sub mâinile sale? Aici începe durerea și uneori depresia. Sentimentul de a fi un ratat, pe care l-a încercat fiecare măcar o dată pe parcursul vieții. Pentru artist este cu atât mai tragic, pentru că o altă cale, o altă opţiune pentru el nu mai există. Este arta căreia i-a jurat credință sau întunericul chinuitor. În principiu,  o persoană care ajunge să simtă în felul acesta, are talent, cel mai posibil, cu carul, dar trebuie să și-l șlefuiască, să învețe să transpună în material ideile care au înflorit cu fast în mintea și inima lui. Trebuie să crească  o dată cu talentul său. Bineînțeles că pentru unii viața unui artist e ca a unui damnat, deoarece această artă îl ține departe de viața tipică, îl face să se neglijeze pe sine, să muncească ca un titan până când trupul sleit spune stop. Trăind departe, cu gândul la o iubire fără formă , poate părea blestemat pentru cei foarte bine ancorați în realitate și se poate arăta demn de milă  în fața celor cu simț practic.

Pentru a putea dezvolta mai departe ce vreau să spun când îl numesc pe artist zeu, trebuie să  spun ce înțeleg eu prin artă. Nu am crezut și nici nu voi crede vreodată că arta este o zugrăvire a  frumuseţii sau, cel puțin, nu doar atât. O astfel de manifestare a artei este incompletă, deci nedemnă de a purta acest nume. Arta este modul prin care omul își poate manifesta capacitatea creatoare, darul cel mai de preț cu care a fost înzestrat. Din această cauză artistul este un zeu suprem și în același timp un om obișnuit. Pentru restul lumii este un oarecare, dar când este singur și lucrează, este un zeu pentru că dă naștere unei noi lumi sau unei noi ființe. Lunile de muncă îndârjită, suferința provenită din nesiguranță sau nemulțumire le putem asemăna cu durerile facerii și în urma acestora capătă viață personaje vii care trăiesc, respiră , suferă, iubesc,  zâmbesc și fac greșeli, iar ele capătă aceste însușiri omenești pentru că artistul s-a jertfit, a rupt o bucată din umanitatea lui și a pus-o  în pictură, melodie, a așternut-o pe hârtie sau multe altele. Pentru a te asigura de  asta, este suficient să-ți amintești de unul dintre personajele tale preferate dintr-o carte, nu este oare viu în amintirea ta? Nu-ți amintești oare cât de vii ți s-au părut personajele dintr-un tablou desăvârșit sau cât de mult te-a copleșit fie și imaginea unei siluete grecești sculptate în marmură cu mii de ani în urmă?

Cu mii de ani în urmă au fost făurite statuile grecești, scrise mari opere ale literaturii , puse în scenă tragedii zguduitoare… Cu sute de ani în urmă au fost pictate fresce care ne fac să le privim cu o admiraţie crescândă și tot acum sute de ani au fost compuse melodii pe care încă le cunoaștem, pe care le ascultăm cu plăcere. Toate acestea vor exista și peste alte mii și sute de ani și alături de ele vor fi și noile capodopere pe care le creează și le va mai crea omenirea. Nu arată asta că artistul a depășit statutul de simplu om? Nu a învins oare moartea prin moștenirea pe care a lăsat-o lumii, prin munca, fericirea, durerea , gândurile și credințele pe care le-a încastrat în aceste capodopere care încă există și le putem vedea? Eu cred că da…

Ar mai fi un aspect care ține de ultima întrebare de la început… Ce ar rămâne dacă omul și geniul său ar fi separate? Hmmm… Dacă stau și mă gândesc mai bine, răspunsul ar fi : Omul și nimic.  Există oameni talentați care își irosesc talentul, care nu au răbdarea necesară pentru a crea sau, pur și simplu, niciun foc mistuitor nu se aprinde în ei. În cazul acesta ce a rămas? Un om care va trăi și va muri fără alte complicații și un talent irosit din care s-a ales doar praful. Artist poate fi doar cel care are talent și fire de artist, restul sunt încercări care pot ajunge până la un anumit nivel, dar niciodată în vârf. Din cauza asta este bine că fiecare are talentul său, nu-i așa? Artistul, prin natura sa, este înclinat să se abandoneze artei într-o măsură sau alta, dar tipul de viață pe care o duce, austeră sau luxoasă, plină de plăceri trupești sau spirituale, ține de natura sa umană, nu artistică, pentru că arta, asemenea inteligenței, este amorală.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s