Asta-i libertatea?

MuzeulDeIstorieConstanta

Miercuri am fost la Muzeul de Istorie unde s-a deschis o expoziție temporară care se numește ” Tinerețea mea în comunism”. Am mers acolo cu trei dintre colegele mele de clasa, mai mult pentru că știam că profesoara noastră preferată va fi prezentă decât din interes pentru tema expoziției. A fost agitație, iar mulți dintre elevii prezenți nu au putut sa facă liniște nici pentru 5 minute. Ne-a fost prezentată reconstituirea unei camere de adolescent din perioada comunista, singurul loc unde putea avea cât de cât intimitate, poze și ziare de la arhive.Această cameră era plină cu discuri de muzică de care tânărul făcea rost cu foarte mare greutate, o chitara și câteva cărți interesante pe care le obținea la fel, cu greu. După ce prezentarea s-a terminat am urcat la primul etaj și am mers în „Camera Pictată” , un loc superb în care e suficient să privești tavanul ca să te simți cu 200 de ani în trecut. Ne-am așezat pe scaune,iar profesorii noștri împreună cu organizatorii expoziției ne-au povestit despre experiența loc cu comunismul, despre întâmplările care i-au marcat într-un fel sau altul , dar de cele mai multe ori neplăcut. Acest eveniment a avut un impact destul de mare asupra mea pentru că m-a făcut să mă gândesc la sensul libertății pentru a mia oară și la cât de ușor poate fi pierdută. Pe atunci tinerii își doreau cu ardoare libertatea, tânjeau după ea ca după cea mai de preț bijuterie. Într-un final au câștigat-o. Acum se pot uita la televizor nonstop, pot asculta posturi străine fără să-i cheme cei de la securitate și totul pare minunat, însă asta-i adevărata libertate?

Ce-i drept, este și asta un fel de libertate, aș spune că este un contur, o formă rudimentară a acesteia, însă absolut necesară omului. Când una dintre doamne ne-a întrebat ce am face dacă cineva ar atenta din nou la libertatea noastră, nu s-a auzit nimic în sală, nimeni nu a rostit nici măcar un cuvânt, însă atmosfera a devenit încordată. Mai sunt speranțe pentru că îmi imaginez că nu am fost singura de acolo care, deși nu a spus nimic, s-a gândit cu revoltă la o astfel de situație. Simplul gând că aș putea pierde libertatea asta, așa prăpădită cum e, m-a făcut să-mi dau seama că aș fi în stare de lucruri pe care în mod normal le socot imposibile. Să nu pot să spun ce vreau oriunde vreau , să nu pot să scriu ce-mi doresc pentru că oricum va fi cenzurat mi se pare unul dintre cele mai groaznice lucruri. Peste toate astea se adaugă și lipsa anumitor produse alimentare sau primirea lor cu porția și multe altele. M-am gândit mult timp de ce au fost necesare toate astea și mi-am făcut o părere. Este părerea mea și nu vreau să fur bucuria nimănui de a-și forma propria-i opinie, deci nu trebuie să fiți de acord cu mine.

Toate aceste sisteme totalitare s-au născut din dorința unora de a controla și pe parcurs au devenit dependenți de putere. Puterea a fost și va fi mereu ca un drog… Cu cât aveau mai mult, cu atât voiau și mai mult. Voiau să vadă rezultatul puterii lor, să simtă că întreaga lume le stă la picioare sau așa îmi imaginez eu lucrurile, cel puțin. Bineînțeles, a fost vorba și despre manipularea populației la nivel psihologic, Așa cum arată piramida lui Maslow , nevoile primare stau la bază, iar dacă ele nu sunt satisfăcute, individul nu se va gândi la celelalte. Nu își va analiza situație pentru că a fost prins într-un cerc vicios. Preocupat de lipsurile pe care le avea, de lucrurile pe care și le dorea doar pentru că nu avea acces la ele și însetat după libertate, omul nu se putea gândi mai departe. Cărțile și orice mijloc de cunoaștere a realității erau cenzurate, iar statul încerca o îndoctrinare în masă. Cu toate astea, celor mai mulți le-a scăpat faptul că o ființă privată de majoritatea lucrurilor pe care și le dorește se va răzvrăti și că puțina putere a celor mulți o va depăși pe a lor dacă se vor uni. Astfel oamenii și-au recuperat așa-zisa libertate. Anii au trecut, iar noi ne-am născut într-o țară în care oamenii pot spune și pot face ce vor. Cu toate astea, mi se pare că ne-am mulțumit cu puțin.

Ne-am mulțumit cu gândul că putem să facem orice, cărți din cele mai variate domenii au început să se găsească pe toate drumurile ; istorie a religiilor, filosofie , ezoterism, științe politice și așa mai departe. Brusc omul a căpătat acces la tot ce-și dorea și astfel dorința lui de a cunoaște și de a ști aproape că s-a anulat. Făcând asta individul s-a privat singur de libertate… de libertatea de a gândi, care din punctul meu de vedere, este desăvârșirea ideii de libertate. Orizonturile multora s-au îngustat pentru că nu au mai considerat cultura și cunoașterea ceva necesar, s-au mulțumit cu satisfacerea primelor două sau trei trepte ale piramidei. Toți acei ani în care întreaga societate s-a concentrat pe nevoile materiale și absolut necesare parcă a șters din amintirea oamenilor existența celorlalte. Nu pot să înțeleg de ce oamenii s-au mulțumit cu jumătate, de ce nu au continuat lupta și pentru cealaltă parte a libertății. Atât timp cât nu o vor face, nu vor fi cu adevărat liberi și vor rămâne niște marionete în mâinile altora.

Da, nu eram născută pe atunci, dar am auzit povești și da, poate că am 17 ani, dar am ochi să văd ce se întâmplă în jurul meu. Au trecut mulți ani și cred că este datoria noastră, a fiecăruia dintre noi să schimbe ceva, dar înainte de a o face trebuie să știm ce și cum să schimbăm, iar pentru asta trebuie să fim liber-gânditori.

Anunțuri

Un gând despre “Asta-i libertatea?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s